Salutare!
Misiunea mea personală și profesională este să am un impact pozitiv asupra societății și asupra mediului de afaceri în care lucrez. Cred că viitorul arată bine pentru companiile care se străduiesc să fie, nu neapărat cele mai bune din lume, ci cele mai bune pentru lume! Pentru piață, pentru clienți și pentru angajații lor!

Pentru a ajuta la realizarea acestui lucru, voi folosi întreaga mea experiență și expertiză în leadership, management, marketing și vânzări, pe care le-am dobândit în mulți ani de muncă și practică în companii multinaționale de rang înalt și în proiecte de consultanță personală. Am peste 18 ani de experiență în mediul privat și corporate și am activat în mai multe domenii precum retail, producție, industrial, FMCG, electronice, alimentație, farmaceutice și medicale.

Din punct de vedere studii, am studiat Marketing la Universitatea Babes Bolyai din Cluj Napoca. În munca mea de cercetare de licență am studiat și analizat cum poate fi aplicat managementul Lean în organizațiile românești, care sunt principalele provocări, principalele beneficii și cum pot fi adoptate aceste principii în cultura românească și de către forța de muncă din România. După acest pas, am început un program de master în managementul resurselor umane pentru a-mi continua cercetarea și dezvoltarea în domeniul managementului organizațional.
Experiență profesională, studii și certificări
  • Cialdini Certified Professional
    Cunosc și folosesc principiile persuasiunii studiate de către Dr. Robert Cialdini de foarte mulți ani. În acest moment, este o onoare și o mândrie pentru mine să fiu membru fondator al programului de certificare al Institutului Cialdini din Statele Unite ale Americii. Cu ajutorul mentorilor și al materialelor de training la care am acces datorită obținerii acestei certificări, pot să ajut companii, afaceri locale și antreprenori ambițioși să își dezvolte activitatea comercială la un alt nivel, folosind tehnici de persuasiune care îi pot ajuta să economisească enorm de mulți bani din campanii, strategii și oferte ineficiente.
  • Executive Coach & Trainer
    M-am alăturat organizației Maxwell Leadership Team în anul 2019. In cadrul acesteia m-am format ca și Coach, Speaker și Trainer, având parte de mentori de rang internațional, aleși fiecare personal de însuși Dr. John C. Maxwell, fondatorul acestui program. După obținerea certificării, m-am implicat în comunitate și am ajutat mai multe companii locale, antreprenori, manageri și oameni de vânzări, să se dezvolte din punct de vedere personal și profesional, crescându-și astfel afacerile sau echipele din care fac parte sau pe care le conduc.
  • National Business Development Manager
    Timp de aproape 9 ani am lucrat în compania Philips România, ultima poziție fiind de Business Development Manager, poziție în care am avut diverse responsabilități complexe de management, marketing și vânzări. În timpul în care am coordonat divizia de care am fost responsabil, aceasta a înregistrat rezultate semnificative, fiind recunoscută ca un model de bune practici la nivel regional.
  • Lean Management & Leadership
    Principiile mele preferate de management sunt principiile ”lean” așa cum au fost ele dezvoltate și perfecționate timp de peste 80 de ani de către fondatorii și liderii companiei Toyota. Am adoptat acest mod de gândire orientat spre îmbunătățire continuă și l-am aplicat în toate proiectele în care am fost implicat. Mai mult, mi-am dedicat timp și resurse pentru a-l studia în profunzime pentru a-l preda mai departe firmelor mici și companiilor locale care doresc să se dezvolte folosind un sistem de management care s-a dovedit a avea rezultate foarte bune pe termen lung.
  • Universitatea Babes Bolyai
    În ceea ce privește activitatea mea academică, am absolvit facultatea de Marketing cu o lucrare de licență în care am studiat provocările implementării principiilor de management lean în companiile din România. În prezent sunt masterand în domeniul Managementului resurselor umane, unde îmi propun să studiez în profunzime tehnici și tactici de motivare a angajaților din România.
Companii care mi-au acordat încredere
Formular de contact
Completează formularul de mai jos și voi reveni spre tine în cel mai scurt timp.
Pentru rapiditate, mă poți contacta direct la numărul de telefon afișat pe site.
Made on
Tilda